Asta simt în majoritatea timpului.
Nu este vorba de perfecţiune, de atingerea idealului în tot ceea ce faci şi îţi propui, ci de modul în care priveşti lucrurile, de atitudinea ta asupra faptelor ce ţi se întâmplă. Un lucru este clar - rareori actul este aşa cum îţi doreşti, dar presupune, oare, acest fapt să trăieşti într-o continuă decădere, să aduci în viaţa ta pesimismul şi să uiţi să zâmbeşti?
Nu.
Categoric, nu.
Atunci, de ce majoritatea oamenilor preferă să aibă în viaţa lor tristeţe şi, totuşi, tânjesc după fericire ?!
De ce nu acceptă bucuria venită din lucrurile mărunte, aparent nesemnificative ?
Sunt diabolici, chiar criminali.
Tot ce fac e să găsească puţină alinare, puţină fericire în plângerea de sine, în împărtăşirea cu ceilalţi a situaţiei atât de mediocre pe care trebuie să o suporte, a faptul că ei, ei înşişi sunt singurii şi cei mai trişti în lumea asta, soarta e împotriva lor. Bineînţeles, nu s-ar gândi o clipă că ar fi vina lor; că ei sunt responsabili pentru ceea ce li se întâmplă...sau pentru ceea ce nu li se întâmplă.
Uită să trăiască...uită ce înseamnă a trăi.
Şi fac ceva în acest sens? Nu; îşi continuă starea deplorabilă. Dacă ar avea minimul de intenţie, s-ar bucura de fiecare clipă, de fiecare clipă petrecută în preajma celoralţi sau cu sine însuşi, ar aprecia frumuseţile lumii; s-ar opri, din când în când, şi ar spune un "Mulţumesc!"; apoi, ar zâmbi şi şi-ar continua calea.
Priveşte totul ca pe un cadou.
Un cadou de care ai nevoie pentru a asimila mai multe cunoştinţe.
Un cadou care te face să înţelegi şi să speri.
Un cadou care îţi arată o frumuseţe mai înălţătoare în fiecare clipă care trece şi vine, care vine şi trece.
Dar cine primeşte cadouri?!
Cei cuminţi.
Iar ca să fii cuminte, trebuie să speri în bunătate.
Nu este vorba, oare, în această viaţă, de care toată lumea se plânge, evident, că este prea scurtă, dar, totuşi, nu se oboseşte să o trăiască nici la acest timp subiectiv, de modul în care o laşi să decurgă?
Ceea ce este important, oare, nu se rezumă la ceea ce simţi şi la modul în care te fac, toate elementele ce te înconjoară, să te simţi?
Nu există, oare, timp pentru toate, dar nu şi curaj în a-l folosi?
" Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim. " ( Octavian Paler )
