Noapte sau zi

" Nu prea ştiu de ce îţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă. Poate îmi scriu chiar mie. "  (Antoine de Saint Exupery)

Nu ştiu ce vrei tu să auzi, nu ştiu ce vreau eu exact să spun, dar vreau, vreau să scriu. Vreau ca fiecare fior pe care îl simt să prindă contur, să beneficieze de un portal spre evocare, vreau ca tu să asimilezi toate acestea.
Însă e doar o dorinţă. O simplă dorinţă.
De ce să alegi cuvintele în momentele în care trupul transmite exact ce îţi doreşti ? De ce să renunţi la ceea ce ţi se pare a fi şi ai vrea, din cauza cuvintelor? De ce să negi ceva ce aspiri?
Frică de respingere? Poate.
Dar cui îi mai pasă de asta atunci când ai în faţă exact ce râvneşti?
E doar o neîncredere. O neîncredere pentru care tu nu te vei regăsi în ceea ce scriu, ce fac, ce doresc, ce simt. 
Poate nici nu ar trebui să o faci.
E o iluzie. O iluzie a cuvintelor, pe care tu nu vrei să o stăpâneşti...sau poate eşti conştient de tot ce se întâmplă, dar nu îţi pasă.
De aceea, apare întrebarea : " Să cred ceea ce simt sau ceea ce văd ? "
Cel mai bine e să găseşti acel echilibru, echilibru pentru care nu faci nimic. Stai. Stai şi aştepti. Aştepţi ca cineva să vină să-ţi spună cum stau lucrurile şi tu, astfel,  te fereşti de orice consecinţă. Convenabil.
Dar adevărul e că nu poţi. Nu poţi să nu reacţionezi la ceea ce ţi se întâmplă.
Ce faci atunci?
Te amăgeşti. 
Te încurci.
Te pierzi.
Revii.
Redescoperi.
Retrăieşti.

Cel mai important principiu este să te laşi condus de ideile care te înspăimântă; de regretat oricum vei regreta, indiferent de alegerea făcută.
Nu există moment potrivit, viaţa se întâmplă acum.
Spune. Spune ceea ce simţi.

"Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem" 
                                          (Adrian Păunescu ) 

De ce să scriu ?!

Şi nu e orice fel de scris...e o mărturisire a sentimentelor, o pătrundere în intimitate, o recunoaştere a ceea ce simţi...poate de asta îţi e frică : să admiţi că se întâmplă.
Sau poate...să fie faptul că vrei să păstrezi ireversibilitatea momentului ? Să păstrezi povestea ta şi a mea, poate povestea noastră nespusă.
Totul se rezumă la câteva clipe, clipe iluzorii. De ce te amageşti ? Ce te face să continui când tot ce se întamplă e incert ?
Un zâmbet, o privire, poate două, şi câteva vorbe simple. Nimic mai mult.
Şi totuşi...există un "totuşi" ?!
Tu! Tu continui şi continui să nu faci nimic. Ce vrei, de fapt? Oh, nici tu nu ştii ?!
Nu simţi nimic. Nu mai simţi nimic.
Şi atunci când apare întâmplător în faţa ta, da, atunci ştii exact ce vrei. Dar nu se poate! Nu se poate pentru că nu meriţi. Nu meriţi pe cineva pentru care nu depui efortul de a te mobiliza şi de a obţine ceea ce vrei, riscul de a pierde ceva ce oricum nu ai. La urma urmei, de ce ai face asta?! Care sunt şansele reuşitei?!
Îţi este frică de respingere! Dar de ce?!

E aici. 
Acum.

Taci. O tăcere cutremurătoare.
La ce te gândeşti?
Tu te gândeşti la faptul că vei fi rănit, că fericirea pe care ţi-o imaginezi acum, nu va lua contur. Motivul pentru care nu ai ce îţi doreşti. Motivul pentru care nesiguranţa ta îi va transmite dezinteres. Motivul pentru care ai pierdut înainte de a începe.

Eşti o persoană fericită ? 

Pentru că ai putea fi. 

Îţi trebuie puţin curaj.
Acel curaj pentru care vei fi recunoscător.
Acel curaj pentru care ar trebui să te observe.
Acel curaj care va schimba situaţia.

Dacă nu ar exista consecinţe, ce ai face? 

Feel it, FILIT !

În cazul în care nu aţi aflat, încă, ce reprezintă abrevierea FILIT, şi dat fiind faptul că nu ar trebui să treceţi cu vederea acest lucru, doresc ca următoarele perechi de cuvinte să aducă o oarecare claritate asupra termenului.
FILIT este prescurtarea de la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, proiect instaurat în premieră la Iaşi, ce are ca efect reunirea a cât mai multor scriitori, atât din ţară, cât şi din străinătate, într-un singur loc.
În momentul în care au fost aduse la cunoştinţă aceste detalii, fie prin intermediul şcolilor, fie prin afişele sau pliantele stradale, eu, cel puţin, am fost încântată de idee.
Să ai ocazia de a participa la conferinţe susţinute de persoane pasionate de literatură, care iubesc această artă şi în acelaşi timp o creează, este fascinant. Să ai ocazia de a le adresa întrebări, orice curiozitate stârnită de o lectură profundă, să poată fi satisfăcută, este unică. Să ai ocazia de a le culege câteva cuvinte, special adresate ţie, însemnate pe pagina secundară a propriilor lor cărţi, este memorabil.
Sunt de părere că, prin astfel de proiecte, prin acest proiect, se instaurează o conexiune între generaţia ce înaintează cu paşi mărunţi, generaţia care se confruntă cu schimbările zilnice, generaţia care, deşi obişnuită cu anumite regimuri ale vieţii, încearcă să se adapteze, şi literatură. 
...O literatură abia descoperită sau poate cunoscută cu mult timp în urmă, poate un nou prieten sau poate unul vechi, uneori uitat, în ciuda loialităţii sale. Literatura face parte din tine, ea este o oglindire a propriului tău suflet, care nu este niciodată în totalitate hrănit; este setea de lucrul nerostit şi nou.
" Trebuie să încercăm să trăim. ", a spus Simona Popescu în ultima zi a festivalului. De ce să nu o facem şi bine?! De ce să nu ne hrănim sufletului cu toate minunăţiile vieţii?! De ce să mai aşteptăm?!
                                                          Simte şi creează! 

Ura, invidia, dispretul

 In viata sa, omul este cuprins, constient sau inconstient, de diferite sentimente, stari. Desi, majoritatea oamenilor neaga faptul ca ar fi, mai mult sau mai putin, dominate de ele, existenta lor nu este exclusa. Bineinteles, nimeni nu este mandru de actiunile negative si incearca, pe cat posibil, sa le evite. Dar, oare, ce face pentru acest lucru? Mai bine spus, face ceva? 
 Ura poate fi descrisa ca fiind un sentiment puternic, pe care nu-l poti stapani, te extenueaza, prin forma sa extrema de dispret sau antipatie, fata de ceva sau cineva. Daca nu poate fi controlat, cum ar trebui cineva sa-l inlature?! O indrumare ar veni din partea lui Marin Preda, care afirma faptul ca " Ura nu poate fi invinsa prin simpla iubire, ci printr-o iubire mai puternica decat ura.", insa, in aceste zile, putini sunt aceia care ar face un asemenea efort pentru o convietuire pasnica. Totusi, de ce ti-ai pierde timp si energie in a te preocupa de actiunile celui in cauza si in a-i dezbate diferitele perceptii fata de ale tale ? Se ajunge, in final, la un consens?
 Urmatoare etapa este invidia - o simpla iluzie asupra fericirii pe care unii au impresia ca o domina egalii lor, posedand sau capatand bunuri, de care, ei uneori nu au nevoie, doar simpla idee ca altcineva le are, ii indurereaza. Acest sentiment, insa, are si o parte pozitiva. Honore de Balzac spune ca " In sufletele alese, inceputul de invidie se transforma in dorinta de a intrece, dand nastere la fapte mari; in sufletele meschine, invidia se transforma in ura." , observandu-se, astfel, stransa legatura intre cele doua. Dar, prin aceste sentimente, iti arati doar inferioritatea fata de ceilalti, "reprima-ti invidia fata de omul exceptional, invata sa-l intelegi si sa-l pretuiesti". (George Calinescu)
  Dispretul este, dupa parerea mea, sentimentul care poate fi controlat, intrucat se raporteaza in special la viziunea pe care o ai tu asupra unei anumite situatii sau a unei anumite persoane; este ceea ce vrei tu sa crezi. In momentul in care descoperi adevarul si nu continui sa fii compromis de imaginatie, acest sentiment se reduce, bineinteles, daca esti capabil de a constientiza faptul ca ai gresit.
  Asadar, concluzionand, cele trei rele : ura, invidia, dispretul, desi sunt in stransa legatura, ele se manifesta diferit asupra fiecarei persoane, totul rezumandu-se la inima individului si la intelepciunea de a gasi rostul fiecareia, prin educatie.

" Intr-o lume plina de ura, trebuie totusi sa indraznim sa speram. Intr-o lume plina de furie, trebuie totusi sa indraznim sa alinam. Intr-o lume plina de disperare, trebuie totusi sa indraznim sa visam. Intr-o lume plina de neincredere, trebuie totusi sa indraznim sa credem." - Ionel Teodoreanu

Ce este psihicul?

   Primul raspuns ce ne-ar invada ar fi - este constiinta noastra, mintea noastra, partea cu care gandim; insa este doar partial adevarat. Daca psihicul ar fi format doar din zona cu care gandim, de care suntem constienti, nu ar trebui sa mai existe probleme psihice; totul ar trebui sa fie clar, toate reactiile si comportamentele oamenilor sa fie logice. Nu este insa asa. Uneori nu ne intelegem propriile reactii ori ganduri, alteori ne trec idei absurde prin minte. De unde vin ele? De unde vin visele nocturne care sunt tot o inlantuire de imagini sau idei aparent fara niciun sens? Trebuie sa mai existe ceva in afara constiintei si acelui "ceva" i s-a spus inconstient. Adica o parte a psihicului aflata undeva "in spatele" constiintei, a carei prezenta mai degraba o intuim sau o simtim, dezvoltand astfel reflexele, instinctele, impulsurile.
  Psihicul este format din trei stari principale : inconstient, preconstient si constient. Sa-l asemanam cu un iceberg. Unde ar fi situate fiecare? Categoric, sinele, aflat in marea parte a inconstientului, va fi cufundat in apa, intrucat societatea civilizata obliga schimbarea principiului placerii cu cel al realitatii, intervenind abtinerea si controlul, cu ajutorul eului si supra-eului. La limita dintre suprafata si adanc, dintre constient si inconstient, se afla eul, care modeleaza necesitatile impulsive intr-o forma adaptata la realitate. La nivelul constientului, se afla supra-eul, o instanta superioara, ce reflecta varful iceberg-ului, a valorilor, a idealurilor, a interdictiilor, a reprezentarilor morale. Ilustreaza distingerea dintre "bine" si "rau", dintre "corect" si "gresit".
    Supra-eul este achizitia recenta si relativ fragila a individului, dezvoltata in conformitate cu normele si nivelul sociocultural al comunitatii din care face parte. El isi are originea in sine si se dezvolta in interrelatia ocazionata de experientele eului, in cadrul personalitatii. Prin rolul si statutul sau, supra-eul cauta sa refuleze impulsurile sinelui, mai ales cand acestea sunt de natura instinctivo-afectiva sau agresiva. De asemenea, supra-eul obliga eul la substitutia scopurilor realiste, moraliste si il impinge la lupta spre perfectiune si sublim.
     De-a lungul timpului, raspunsurile la intrebarea " Ce este psihicul? " au fost nu numai numeroase, ci si extrem de diverse; au variat de la afirmatii si reprezentari, la definitii mai mult sau mai putin sofisticate. In functie de imaginea pe care oamenii o aveau despre lume si viata, despre materie si spirit, despre sine si ceilalti, psihicul a fost interpretat fie ca ceva preexistent fiintei sau dat acesteia la nastere, fie ca o proprietate mai deosebita materiei, ca o insusire inseparabila de corp, ajungandu-se la concluzia ca nu poate fi definit conform cerintelor logicii.

Transforma tintele in planuri !

Cat de des te intrebi care iti este menirea? Ce anume vrei de la viata ta?
Si de cate ori ai gasit raspunsuri ?
In viata, ai doua posibilitati : fie vii cu scuze, fie cu solutii; niciodata cu ambele.
Consider ca, o atitudine pozitiva, combinata cu ganduri si actiuni in aceeasi nuanta, duc la cele mai bune rezultate. In momentul in care dai 100% in tot ceea ce faci, in mod disciplinat, iti atasezi dorinta in fruntea prioritatilor, crezi in ceea ce faci, nu ai cum sa te duci intr-o alta directie decat cea propusa.
Participand la un training sustinut de Lorand Soares Szasz, iti voi sugera acelasi lucru pe care l-a facut si el : fa o lista cu 5 lucruri pe care sa le faci in fiecare zi intr-un mod disciplinat si care sa reprezinte acel "micut pas".
In primul rand, trebuie sa definesti ceea ce vrei sa ai, ca mai apoi, sa poti defini ceea ce trebuie sa faci ca sa obtii acel lucru si cum ar trebui sa fii si ce ar trebui sa stii. O idee sugestiva in acest sens, reiese dintr-o fraza afirmata de Donald Trump " Daca tot trebuie sa gandim, de ce sa nu gandim mare? " . Sa transmita oare faptul ca un lucru inceput bine, gandit si mai bine, poate avea rezultate globale, pierzandu-se atatea ore de munca asemanatoare unui proiect limitat? Nu-ti fie frica, actioneaza! Este mult mai bine decat sa nu faci nimic, astfel vei sti ce varianta sa nu mai folosesti a doua oara si vei fi cu un pas mai aproape de succes. (" Succesul nu consta in a nu comite greseli, ci in a nu comite niciodata o greseala a doua oara." Josh Billings )
In al doilea rand, sustin cu desavarsire sintagma " Omul este responsabil pentru ceea ce devine.". De ce? Un motiv ar fi ilustrat de faptul ca numai oamenii limitati, inconstienti, lipsiti de orice intentie de a se gandi la viitor, se lasa in voia sortii. Daca vrei sa devii ceva, munceste cate putin, in fiecare zi, reusita va veni, dar poate intr-un timp nedefinit. De aceea, fiecare om are exact ce merita.
Fiecare proiect, fiecare idee, fiecare lucru afirmat, incepe de la un vis. Fii responsabil pentru ceea ce faci si ceea ce vrei si vei deveni exact ce trebuie! Urmareste mereu cele 4 principii : VISEAZA, TINTESTE, PLANIFICA, ACTIONEAZA. 
Asadar, nu un talent defineste vocatia, ci munca depusa. Orice lucru facut cu pasiune si la cote maxime, va fi remarcat. Fa cu pasiune orice lucru si da tot ce este mai bun din tine si vei fi remarcat. Nu astepta momentul si locul potrivit cand sa arati de ce esti in stare. Demonstreaza acum, demonstreaza astazi! 

Implica-te! https://www.facebook.com/Voluntarro ,  www.voluntar.ro

Unde am ajuns?

  Tind să cred faptul că majoritatea oamenilor ajung la o perioadă în care se întreabă " Ce vreau eu în continuare de la viață? ", în încercarea neîncetată de a-și găsi rostul , de a dori să se remarce prin ceva, de a lăsa un nume în urmă, de a ști că acea șansă limitată ce va reprezenta bariera dintre vis și pragmatizarea lui poate fi atinsă, ba chiar îi este destinată.
  Sunt de părere că cel mai important lucru este să crezi, în visurile tale, în tine, în faptul că lucruri bune sau minuni se întâmplă, în faptul că soarta va face în așa fel ca la final să fie mai frumos decât ți-ai fi putut imagina. Și ce înseamnă, de fapt, acestă acțiune? Că trebuie să treci prin demoralizări, prin tot felul de sentimente, ca apoi să realizezi dacă îți dorești cu adevărat acel fenomen și să lupți în continuare, sau să accepți ideea ca nu se va întampla și să-ți canalizezi energiile spre altceva, care se va dovedi mult mai benefic pentru tine ? Rămâne ca soarta să surprindă din nou, prin micile ei " coincidențe ".
  Deși stadiul la care a ajuns ființa umană s-ar putea descrie destul de bine ca fiind într-o continuă delăsare asupra viziunii primordiale sau cel puțin asupra elementelor care contează cu adevărat, încă nu pot fi demoralizată. Pur și simplu, când mă uit la persoanele din jur, la prietenii mei, nu-mi pot imagina altceva decât faptul că ei vor ajunge un nume respectat și renumit, ei vor îmbunătăți lumea, ceea ce mă îngrozește prin ideea, aparent simplă, eu ce voi face ? Însă, tot acest fapt mă ambiționează să-mi găsesc pasiunea, lucrul pentru care voi munci și prin care mă voi identifica.
 Ca ultim act, care e rostul să mai treci prin viață dacă nu contribui cu nimic și dacă îți menții starea de inconștiență în legătură cu viitorul tău ?

Scrisoare către liceeni

Ce se poate spune despre o tanara de 16 ani?

In prima faza, cred ca o adolescenta de saisprezece ani isi doreste cel mai mult sa fie admirata, apreciata, sa i se ofere increderea ca este buna la ceva, dar nu doar de dragul de a fi spus, ci oferite cu toata siguranta.
Fiecare isi cauta calea, iar varsta aceasta, fiind cea mai reprezentativa pentru inceperea indoielilor in sine, pentru crearea caracterului, pentru incertitudinile intre ceea ce va deveni si ceea ce ar vrea sa devina, da contur dorintei de remarcare prin ceva, pozitiv sau negativ.
 Dar, e doar o etapa, prin intermediul careia, tanara va descoperi ce conteaza cu adevarat, care sunt aspiratiile pe care vrea sa le atinga, si totodata, va remarca faptul ca e pregatita sa munceasca pentru pragmatizarea lor.
Un alt lucru precizabil ar putea fi instaurat de nevoia de a fi inteleasa, de a avea pe cineva alaturi, caruia sa i se deschida, cu care sa descopere frumusetea lumii, de a comunica cat mai mult, de a-si incepe peripetiile in iubire si de a deveni, pe zi ce trece, mai puternica in ceea ce face.
Ce s-ar mai putea spune despre o tanara de 16 ani?!
Poate faptul ca la aceasta varsta, lumea ii apartine, e invincibila!

Gandurile si sentimentele va creeaza viata

 E un fapt imposibil, ideea de a-ti iesi totul bine mereu, insa modul in care tratezi, percepi situatia, e mult mai important decat actiunea in sine.
 In momentul in care te concentrezi asupra partilor negative, probabilitatea lor de a se indepli creste, extenuandu-te atat fizic cat si psihic, deoarece primesti, in mare masura, ceea ce emani. Ironic, de altfel, sa atragi exact ceea ce doresti sa eviti cu orice pret, nu crezi?
" Norocul vietii tale depinde de natura gandurilor tale." afirma imparatul roman Marc Aureliu. Sa insemne oare aceste vorbe faptul ca atitudinea pozitiva, entuziasmul, aduc cu ele si oportunitatile? Sa insemne oare faptul ca orice lucru marunt ce te impiedica dintr-o reusita, iti ofera, de fapt, sansa spre ceva mult mai bun, daca stii cum sa-l primesti? Oare sa insemne faptul ca suntem proprii stapani si gandirea noastra, combinata cu atitudinile si actiunile exercitate, este raspunzatoare pentru ceea ce ni se intampla? Sau poate inseamna faptul ca nimic din viata nu se produce intamplator, ca oamenii si evenimentele nu se ivesc fara motiv, si modul in care se nasc si se dezvolta n-are nimic de-a face cu norocul sau cu ghinionul, ci pur si simplu cu crearea personala?
Eu, una, fiind de altfel si o supra-optimista, sunt de parere ca, desi toate se intampla cu un scop, putem controla ceea ce vrem sa facem, ceea ce vrem sa fim, fiind capabili de a lua singuri deciziile ce ne fac mai mult sau mai putin fericiti, dar care sunt ale noastre. Cum ai vrea sa-ti largesti orizontul cunoasterii, daca nu  mai si gresesti, pentru a constientiza care-ti sunt aspiratiile, care e diferenta dintre ce ai fost, ce esti si ce vei fi? Si care ar mai fi distractia daca totul ar iesi perfect ?

Libertate

Uneori, sfârșim un fapt prin încercarea de a găsi răspuns la anumite întrebări :
Ce fac cu propria-mi libertate? Cu ce mă remarc față de ceilalți?
Deși nu conștientizăm pe moment, aceste întrebări intră în subconștient, pregătite întotdeauna pentru aflarea răspunsului.
 Pare puțin anost, însă toate regulile sunt asamblate doar pentru binele omenirii, încălcarea lor conferă o oarecare independență, dar reprezintă doar o simplă iluzie. De fapt, în momentul în care te lași ademenit de tentații și nu te opui, devii sclavul lor, nu mai ești propriul tău stăpân, oricât ai nega acest lucru și ai afirma că-l poți controla. Nu, el te controlează.
Libertatea îți oferă mai multe variante, ceea ce este total derutant, de aceea de tine depinde pentru ce optezi, nimeni nu te poate opri, însă te poate influența, dacă nu ești destul de puternic sau dacă nu ai destulă încredere în capacitatea ta de a lua o decizie bună, favorabilă viitorului tău.
Uneori cred că unii dispun de prea multă libertate. În fapt ce reprezintă libertatea? Nu e oare autoritatea asupra deciziilor, asupra alegerii dintre bine si rău, tăria de a-ți contura viitorul în felul dorit, fără rețineri, deschiderea spre lumea cunoașterii, a cărților, a filmelor, a muzicii ? De ce unii interpretează ca a fi libertate posibilitatea de a-ți petrece serile în anumite locuri sau de a face anumite lucruri? Liber ești atunci când nu faci ce fac ceilalți, atunci când te remarci prin altceva, atunci când fericirea ta e mai presus de orice, atunci când ai putea lăsa totul în urmă și-ai pleca într-o călătorie fără destinație (nu mă refer la fuga de responsabilitate, ci la împlinirea unor curiozități, pasiunea de a afla și de a experimenta ceva nou, zilnic).
Prin urmare, tu ce ți-ai dori, cu ardoare, să faci în acest moment și ce te oprește?
Dacă acel fapt chiar ți-ar aduce zâmbetul pe buze, de ce să mai aștepți?
           " Doing what you like is freedom, liking what you do is happiness. "

Educatia - drumul spre cunoastere

Profesorul reprezinta portalul spre cunoastere, spre dezvoltarea caracterului fiecarui elev, deschiderea spre o lume vazuta din perspectiva sa.
Precum spunea Grigore Moisil, " Un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele sa ti se para usoare." , astfel se naste sentimentul de admiratie, respect, ce-i insufla elevului setea de lucrul (ne)rostit si nou.
Perioada rezervata pregatirii elevului in vederea construirii personalitatii acestuia da frau liber ideilor sale, dorintelor de schimbare, intrucat fiecare generatie va stapani candva lumea.
Pe tot parcursul drumului in viata, nu e nimic stabil in legatura cu viitorul, cu ce va fi, ceea ce da tuturor imposibilitatilor oportunitatea de a se reconstitui in lucruri posibile, unde nici o idee, oricat de abstracta, nu depaseste limita puterilor umane, unde exista speranta ca poti fi orice, oriunde, exact asa cum iti doresti. Atunci esti invincibil! Nici o greutate nu pare o bariera in ceea ce iti propui, nimic nu te opreste; esti pregatit sa lupti si sa infrunti tot ce sta in calea ta. De ce n-ar fi asa pana la urma?! Daca nu-ti urmezi visurile si nu te straduiesti sa le dai contur, despre ce e vorba in viata?