Today I'm happy because I don't have any reason not to be !

duminică, 27 octombrie 2013

Feel it, FILIT !

În cazul în care nu aţi aflat, încă, ce reprezintă abrevierea FILIT, şi dat fiind faptul că nu ar trebui să treceţi cu vederea acest lucru, doresc ca următoarele perechi de cuvinte să aducă o oarecare claritate asupra termenului.
FILIT este prescurtarea de la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, proiect instaurat în premieră la Iaşi, ce are ca efect reunirea a cât mai multor scriitori, atât din ţară, cât şi din străinătate, într-un singur loc.
În momentul în care au fost aduse la cunoştinţă aceste detalii, fie prin intermediul şcolilor, fie prin afişele sau pliantele stradale, eu, cel puţin, am fost încântată de idee.
Să ai ocazia de a participa la conferinţe susţinute de persoane pasionate de literatură, care iubesc această artă şi în acelaşi timp o creează, este fascinant. Să ai ocazia de a le adresa întrebări, orice curiozitate stârnită de o lectură profundă, să poată fi satisfăcută, este unică. Să ai ocazia de a le culege câteva cuvinte, special adresate ţie, însemnate pe pagina secundară a propriilor lor cărţi, este memorabil.
Sunt de părere că, prin astfel de proiecte, prin acest proiect, se instaurează o conexiune între generaţia ce înaintează cu paşi mărunţi, generaţia care se confruntă cu schimbările zilnice, generaţia care, deşi obişnuită cu anumite regimuri ale vieţii, încearcă să se adapteze, şi literatură. 
...O literatură abia descoperită sau poate cunoscută cu mult timp în urmă, poate un nou prieten sau poate unul vechi, uneori uitat, în ciuda loialităţii sale. Literatura face parte din tine, ea este o oglindire a propriului tău suflet, care nu este niciodată în totalitate hrănit; este setea de lucrul nerostit şi nou.
" Trebuie să încercăm să trăim. ", a spus Simona Popescu în ultima zi a festivalului. De ce să nu o facem şi bine?! De ce să nu ne hrănim sufletului cu toate minunăţiile vieţii?! De ce să mai aşteptăm?!
                                                          Simte şi creează!