Primul raspuns ce ne-ar invada ar fi - este constiinta noastra, mintea noastra, partea cu care gandim; insa este doar partial adevarat. Daca psihicul ar fi format doar din zona cu care gandim, de care suntem constienti, nu ar trebui sa mai existe probleme psihice; totul ar trebui sa fie clar, toate reactiile si comportamentele oamenilor sa fie logice. Nu este insa asa. Uneori nu ne intelegem propriile reactii ori ganduri, alteori ne trec idei absurde prin minte. De unde vin ele? De unde vin visele nocturne care sunt tot o inlantuire de imagini sau idei aparent fara niciun sens? Trebuie sa mai existe ceva in afara constiintei si acelui "ceva" i s-a spus inconstient. Adica o parte a psihicului aflata undeva "in spatele" constiintei, a carei prezenta mai degraba o intuim sau o simtim, dezvoltand astfel reflexele, instinctele, impulsurile.
Psihicul este format din trei stari principale : inconstient, preconstient si constient. Sa-l asemanam cu un iceberg. Unde ar fi situate fiecare? Categoric, sinele, aflat in marea parte a inconstientului, va fi cufundat in apa, intrucat societatea civilizata obliga schimbarea principiului placerii cu cel al realitatii, intervenind abtinerea si controlul, cu ajutorul eului si supra-eului. La limita dintre suprafata si adanc, dintre constient si inconstient, se afla eul, care modeleaza necesitatile impulsive intr-o forma adaptata la realitate. La nivelul constientului, se afla supra-eul, o instanta superioara, ce reflecta varful iceberg-ului, a valorilor, a idealurilor, a interdictiilor, a reprezentarilor morale. Ilustreaza distingerea dintre "bine" si "rau", dintre "corect" si "gresit".
Supra-eul este achizitia recenta si relativ fragila a individului, dezvoltata in conformitate cu normele si nivelul sociocultural al comunitatii din care face parte. El isi are originea in sine si se dezvolta in interrelatia ocazionata de experientele eului, in cadrul personalitatii. Prin rolul si statutul sau, supra-eul cauta sa refuleze impulsurile sinelui, mai ales cand acestea sunt de natura instinctivo-afectiva sau agresiva. De asemenea, supra-eul obliga eul la substitutia scopurilor realiste, moraliste si il impinge la lupta spre perfectiune si sublim.
De-a lungul timpului, raspunsurile la intrebarea " Ce este psihicul? " au fost nu numai numeroase, ci si extrem de diverse; au variat de la afirmatii si reprezentari, la definitii mai mult sau mai putin sofisticate. In functie de imaginea pe care oamenii o aveau despre lume si viata, despre materie si spirit, despre sine si ceilalti, psihicul a fost interpretat fie ca ceva preexistent fiintei sau dat acesteia la nastere, fie ca o proprietate mai deosebita materiei, ca o insusire inseparabila de corp, ajungandu-se la concluzia ca nu poate fi definit conform cerintelor logicii.
Psihicul este format din trei stari principale : inconstient, preconstient si constient. Sa-l asemanam cu un iceberg. Unde ar fi situate fiecare? Categoric, sinele, aflat in marea parte a inconstientului, va fi cufundat in apa, intrucat societatea civilizata obliga schimbarea principiului placerii cu cel al realitatii, intervenind abtinerea si controlul, cu ajutorul eului si supra-eului. La limita dintre suprafata si adanc, dintre constient si inconstient, se afla eul, care modeleaza necesitatile impulsive intr-o forma adaptata la realitate. La nivelul constientului, se afla supra-eul, o instanta superioara, ce reflecta varful iceberg-ului, a valorilor, a idealurilor, a interdictiilor, a reprezentarilor morale. Ilustreaza distingerea dintre "bine" si "rau", dintre "corect" si "gresit".
Supra-eul este achizitia recenta si relativ fragila a individului, dezvoltata in conformitate cu normele si nivelul sociocultural al comunitatii din care face parte. El isi are originea in sine si se dezvolta in interrelatia ocazionata de experientele eului, in cadrul personalitatii. Prin rolul si statutul sau, supra-eul cauta sa refuleze impulsurile sinelui, mai ales cand acestea sunt de natura instinctivo-afectiva sau agresiva. De asemenea, supra-eul obliga eul la substitutia scopurilor realiste, moraliste si il impinge la lupta spre perfectiune si sublim.
De-a lungul timpului, raspunsurile la intrebarea " Ce este psihicul? " au fost nu numai numeroase, ci si extrem de diverse; au variat de la afirmatii si reprezentari, la definitii mai mult sau mai putin sofisticate. In functie de imaginea pe care oamenii o aveau despre lume si viata, despre materie si spirit, despre sine si ceilalti, psihicul a fost interpretat fie ca ceva preexistent fiintei sau dat acesteia la nastere, fie ca o proprietate mai deosebita materiei, ca o insusire inseparabila de corp, ajungandu-se la concluzia ca nu poate fi definit conform cerintelor logicii.
